Archive for Rock Moldovenesc

Catharsis între chitară şi vers

1998. Chişinău, Palatul Naţional. Sala aşteaptă cu înfrigurare evoluţia formaţiei rock „Phoenix” din România. Prezentatorul anunţă intrarea în scenă a trupei  “Catharsis”, despre care cei mai mulţi din cei prezenţi nu ştiu aproape nimic. Şi iată-i pe cei de la “Catharsis” desculţi, încinşi cu brîuri roşii şi purtînd căciuli ţurcăneşti, pe care le trîntesc voiniceşte de pămînt: “dacă e să ne distrăm, apoi să ne distrăm”…

 

Au trecut zece ani de atunci. Zece ani în care interpreţii Ion Raţă şi Mihai Budurin au înregistrat patru albume: „Ce timp frumos”, „Anul 2000″, „Vino în al nouălea cer” şi “De zece ani spre Catharsis”, reuşind să concerteze în cam toate localităţile din Moldova, dar şi în România, Rusia, Germania, SUA, Kazahstan, Azerbaidjan. Au filmat între timp şi două videoclipuri, “Vino” cu Igor Cobîleanschi pe versurile Violetei Grigore şi “Urare” cu Vlad Druc pe textul lui Gheorghe Vodă. Şi-au făcut un  site – www.catharsis.md.

 

Mulţi i-au îndrăgit pentru vocile lor haiduceşti, pentru curajul bărbătesc de a cînta despre lucruri serioase, dar şi pentru îndrăzneala de a rămîne romantici şi spirituali într-o lume adormită în care îşi fac loc cu coatele oameni “grei de trup şi grei de minte” care “calcă în picioare tot ce la cade înainte”. Ca nişte rinoceri (“Rinocerii”, pe versuri de Valeriu Babanschi). De altfel, anume seriozitatea în alegerea textelor îi face deosebiţi de ceilalţi în peisajul musical de la noi şi, dacă ar fi să încerc a explica în cîteva cuvinte succesul lor, aş remarca în primul rind talentul de a îmbrăca în melodii frumoase versurile unor autori consacraţi ca Mihai Eminescu, Dumitru Matcovschi, Adrian Păunescu, Tudor Arghezi, dar şi Valeriu Babanschi, Andrei Vartic ş. a. Chiar şi denumirea formaţiei – “Catharsis”, ceeea ce s-ar traduce din greceşte ca “purificare a spiritului prin artă” – ne dă o idée destul de clară despre ceea ce este şi tinde a fi această trupă.

 

Amatorii de muzică de la noi îi cunosc graţie unor melodii devenite şlagăre:  “Mi-e dor”, “Toamnele”, “Vino”, “Bucuraţi-vă” sau “Urare”. Cred însă că, pentru “Catharsis”, sînt mai reprezentative “Rinocerii”, “Mama”, “Adio”, “Două inimi”, “Dreptul la iubire”, “Iertările” şi desigur “Glosa în metru eminescian”. Asta dacă e să pornim de la ideia că “sufletul cere mai întîi credinţă şi pe urmă cere pîine” cum zice poetul Dumitru Matcovschi în Glosa cîntată de cei doi. Şi dacă am ajuns la capitolul “pîine”, ar trebui să menţionăm şi cîteva piese mai uşurele, scrise parcă pentru adolescenţi şi care nu sînt reprezentative pentru cumsecădenia dar şi pentru ataşamentul celor de la Catharsis faţă de valorile noastre seculare: credinţa, familia, neamul.

 

I-am întîlnit în cafeneaua franţuzească “Delice d’ange”, unde preţ de cîteva ore am avut plăcerea de a discuta despre muzică, despre prietenii lor, despre showbiz şi… despre rolul artistului într-o societate aflată sub tăvălugul globalizării.

 

– Băieţi, colegii de redacţie au remarcat faptul că formaţia Catharsis pune pe muzică texte serioase ale unor autori de valoare. De ce atîta atenţie pentru mesaje?

Ion: Chiar denumirea formaţiei – Catharsis – ne obligă la o atitudine serioasă faţă de ţinuta textelor, faţă de ideile şi valorile pe care le promovăm prin muzica noastră, dar şi faţă de stările de spirit pe care le creăm ascultătorilor. Noi am trecut prin şcoala Institutului de Artă şi prin cea a folkiştilor. Genul de muzică folk în care am început cariera noastră presupune texte serioase, texte cu mesaj. Venind din folk, am început să alegem texte de poeţi clasici, încercînd să ne oprim asupra unor texte cu o valoare artistică şi filozofică reală. Bine, există cîntece de distracţie cu texte mai uşurele. Avem şi din astea. Dar greul nostru e în textele cu mesaje de problematică socială.

 

 

Mihai: La Asociaţia Folkiştilor am primit o lecţie foarte bună. În plus, aş remarca că noi am făcut facultate teatrală, nu de instrumentişti. La facultate se lucra mult cu textul, fie proză, fie vers. De acolo vine preocuparea noastră specială pentru texte, dar şi pentru muzică.

 

– Sînteţi de 10 ani pe piaţa noastră muzicală. Veniţi de la ţară, unde se trăieşte cum se trăieşte. Spuneţi-mi cît de simplu e să te promovezi aici la Chişinău cu mijloace băneşti mai modeste?

Mihai: Pentru noi, cînd am apărut cu 20 de ani în urmă, căci duetul nostru e din 1990, a fost mai lesne. Făceam muzică folk, aveam nevoie doar de două chitări, de inspiraţie şi avînt. Acum e mai greu să începi. Noi am avut noroc şi de producător, şi de investiţii, fără de care nu se putea. În 1997, cînd au mai venit doi instrumentişti, am beneficiat de sprijinul unui coleg de facultate, Daniel Atanasov care mai făcea şi nişte afaceri. Am lucrat împreună timp de 3 ani şi cred că a fost o perioadă foarte fructuoasă.

 

– Unde lucraţi, unde înregistraţi?

Mihai: La moment nu avem un studio. Sperăm să-l avem într-un sfîrşit. Este un vis al nostru. Acum înregistrăm în studioul lui Sergiu Musteaţă, colegul nostru de cîndva. Are un studio bun, de performanţă. Dar lucrăm şi cu alţi aranjori – Sandu Gorgos, Alexei Nacai.

 

– Dacă ar fi să compar cîntecele voastre cu nişte copii, aş menţiona grija părintească pe care le-o arătaţi unor copii înfiaţi …

Ion: Aşa este. Avem o tradiţie – de a reface în fiecare album  o piesă valoroasă mai veche, căreia încercăm să-i dăm o nouă haină, o nouă suflare. Aşa a fost cu piesa “Bucuraţi-vă prieteni”, cu care am participat la festivalul în memoria lui Ion şi Doina Aldea Teodorovici. Ni s-a pus condiţia să facem piesa aşa cum o simţim noi, lucru pe care l-am şi făcut. La început piesa a fost primită cu rezerve de unii, e un lucru de înţeles, avînd în vedere că e o piesă sacră, de care e foarte greu să te atingi, e o piesă celebră, frumoasă. Ne-a fost mai complicat, dar am refăcut-o, totuşi, noi fiind mai tineri şi, poate, mai îndrăzneţi. Acum sînt mai multe voci care zic că am făcut un lucru bun.

 

A urmat piesa “Urare de viaţă lungă” a formaţiei Plai, apoi “Toamnele la Moldova”, deşi eu i-aş zice “Toamnele în Moldova”. Pentru cei care nu ştiu, piesa aparţine lui Anatol Bivol, cel care cînta pe timpuri în formaţia Noroc. Ultima piesă renovată este binecunoscuta “Mi-e dor”, text Dumitru Matcovschi, muzică Petre Teodorovici.

 

– În ce măsură vă ajută familia în ceea ce faceţi?

Ion: Am mai spus-o şi repet, familia pentru mine înseamnă foarte mult. Nimeni nu a inventat o modalitate mai reuşită de a menţine echilibrul sufletesc…

 

 

Mihai: …şi este şi o sursă de inspiraţie. Atmosfera din familie chiar te impinge să faci nişte cîntece pe o anumită tematică. Mie îmi place să mă întorc acasă. Este oaza unde mă simt bine şi unde-mi încarc bateriile.

 

– Realizări, planuri pe viitor?

Mihai: Noi sîntem bucuroşi că am putut să realizăm în toamna anului trecut două spectacole jubiliare la Palatul Naţional cu sălile pline. A fost o încercare grea pentru noi, pentru că am avut „de cărat” vreo trei spectacole, dar am trecut cu bine. Au fost două spectacole bune, regizate de o echipă profesionistă în frunte cu Lidia Panfil. Am avut şi un bloc acustic în scenă cu intrumentişti buni, unul ca unul. La realizări aş menţiona şi ultimul disc “De 10 ani spre Catharsis”, un bilanţ a ce am făcut nou. Două cd-uri, albumul patru şi un disc cu o colecţie a celor mai bune cîntece.

 

Ion: Aş menţiona la realizări şi faptul că am mai reuşit să filmăm la nivel profesionist două concerte, cel de promovare din 2000, un spectacol foarte bine regizat, de altfel, şi concertul nostru la aniversarea de 10 ani. În curînd vor apărea şi în vînzare.

 

– Întîmplări curioase pe la concerte?

 

Ion: Eram în SUA la festivalul-carnaval „Virginia Beach World 2000”. Evoluam pe litoralul Oceanului Atlantic, unde era lume de pe diferite continente: şi din Australia, şi din Africa, şi din alte părţi. La cele două concerte susţinute ne-a fost dat să vedem americani, îmbrăcaţi în slipi şi bikini, avîntîndu-se în horă alături de românii din diasporă. A fost spectaculos (surîde).

 

– Mult succes în viitor!

Anunțuri

Leave a comment »