ILIE ILAŞCU despre PROBLEMA CETĂŢENIEI ROMÂNEŞTI,

– Dle senator, unii analişti politici între care şi Vladimir Socor au remarcat prestaţia bună a preşedintelui Voronin în rezolvarea problemei trasnistrene. Cum se vede de la Bucureşti politica lui Voronin în această  problemă? 

  – Depinde la care Bucureşti vă referiţi. Există populaţia românească care este loială şi sufletistă faţă de oamenii din Basarabia. Şi este conducerea, structurile de vîrf ale României. De exemplu, PSD-iştilor, aceştor foşţi comunişti care au fost pînă ieri la putere, le era în cot de ceea ce se petrecea în Republica Moldova. Cînd făcea cîte o declaraţie mai dură Morei sau Voronin se bosumflau, o făceau pe supăraţii şi Năstase şi Iliescu şi, în consecinţă, se răceau relaţiile.

 

Bineînţeles că ruşii au implantat foarte mulţi agenţi de influenţă şi în România; din păcate nici acolo nu s-au debarasat încă de toţi. Sper că acum odată cu venirea la putere a dlui Traian Băsescu şi a structurilor prooccidentale şi prodemocratice din România să se schimbe şi atitudinea autorităţilor atît faţă de conducere cît şi faţă de populaţia din RM.

 Pentru că, în principiu, pot să vă spun că s-a stopat acordarea cetăţeniei României. Cîte 50 de basarabeni primesc cetăţenie românească pe lună şi asta în situaţia cînd sînt zeci şi sute de mii de cereri; oamenii stau în rînd şi aşteaptă ani întregi. Sînt cîţiva judecători la Ministerul Justiţiei care au primit ordin ca să acorde doar 50 de cetăţenii pe lună. Păi cu aşa «bunăvoinţă» oamenii vor trebui să aştepte încă 20 de ani.

 

L-am întrebat pe ex-ministru de externe: «Dle Geoană, chiar nu avem nici un interes faţă de Basarabia? Sîntem obligaţi de constituţie să apărăm românii de pretutindeni!» Şi el mi-a răspuns franc: «Dle Ilaşcu, avem alte priorităţi…»

 

– Acordarea cetăţeniei îi costă bani pe români sau nu? De exemplu, dacă un om bătrîn primeşte cetăţenia României Guvernul român îi plăteşte pensie sau nu poate beneficia de aşa ceva?

 

– Nu, de regulă se primeşte cetăţenia cu domiciliul în Republica Moldova. Singura obligaţie faţă de statul român a unei persoane care a primit cetăţenie românească este de a participa odată la 4 ani la alegeri. Atît. În plus, statul român te poate proteja dacă te afli peste hotare cu paşaportul românesc, sau dacă ai nimerit într-o daravelă în sesnsul acordării unui ajutor consular. Mai mult nu, pentru că tu eşti cetăţean al Republicii Moldova.

 

E altceva în cazul obţinerii repatrierii, dar ca să-ţi faci acest lucru trebuie să ai un spaţiu locativ, nu-i aşa de simplu.  Cetăţeni care au obţinut repatrierea avem puţini: cîteva zeci de mii, în timp ce din cei cu cetăţenie sînt peste un milion. În principiu candidaţii la cetăţenie plătesc din propriul buzunar pentru perfectarea documentelor, pentru paşaport, pentru actele de arhivă, pentru cazierele juridice şi alte acte necesare. Toate aceste cheltuieli le suportă cetăţenii moldoveni şi nu România. România nu pierde nimic la acest capitol.

 

Unica problemă cu adevărat serioasă este  problema imaginei statului român, pentru că foarte mulţi basarabeni cu paşaport românesc fac prostii peste hotare. V-o zic pe şleau pentru că românii mai ascund acest lucru, doar jurnaliştii mai îndrăznesc să ridice problema. Dar adevărul este că basarabenii noştri le fac probleme autorităţilor şi acest lucru mi-a fost confirmat şi de reprezentanţii Ministerului de Externe şi ai celui de Interne al României. Eu sînt membru al comisiei securitate naţională şi apărarea ordinei publice şi trebuie să vă spun că România are neplăceri din cauza contravenienţilor şi infractorilor basarabeni. Şi în România fac multe prostii dar şi peste hotare, în Italia, Franţa; se grupează în bande, îşi fac de cap…

 

Nu zic că românii ar fi mai cuminţi, fac şi ei nebunii, în special ţiganii, dar vedeţi ce se întîmplă – statul român le oferă cetăţenie, ei pleacă peste hotare cu paşapoarte româneşti fac prostii şi după aceasta ce se întorc în RM, aici ei sînt „curaţi”. Pentru Republica Moldova ei sînt cetăţeni cinstiţi, iar pentru porcăriiile lor trebuie să răspundă autorităţile române. Astfel de indivizi prejudiciază imaginea României. Aceasta-i problema.

 

– Cum credeţi, ce este mai bine pentru interesele noastre naţionale, un dictator înverşunat « uns » de comunişti sau un « împăciuitor » viclean « uns » de ruşi şi de occidentali ? Înţelegeţi la cine mă refer.

 

-Nu mă amestec eu în astfel de chestiuni. Un singur lucru pot să vă spun: un şef de stat trebuie să acţioneze în dependenţă de situaţie. Sînt situaţii cînd trebuie să fie dur şi sînt situaţii cînd trebuie să fie mai îngăduitor, mai diplomatic, în special cu populaţia civilă. E clar că în situaţii excepţionale sau de război, trebuie să fii dur şi să duci lupta pînă la capăt.

 

Războiele se încep şi se termină cu victorie sau cu pierdere. La noi războiul din 1992 nu s-a terminat nici aşa, nici aşa, a fost îngheţat. Deci trebuie dus până la capăt, ori pe cale paşnică, că au trecut deja 13 ani de atunci, ori pe cale militară. Să li se dea un ultimatum şi dacă nu reacţionează să fie aplicate forţele internaţionale, dacă nu forţele noastre. Mă miră că au deschis dosar penal lui Şevţov şi Soin, şi nu-i intentează dosar penal lui Smirnov, pentru că Smirnov şi cu banda lui este vinovat de o groază de lucruri. Smirnov este vinovat în primul rînd de deţinerea colegilor mei în puşcărie. Asta-i sechestrare, iar pentru sechestrare se dau pînă la 15 ani privaţiune de libertate.

 

De ce procuratura nu face nimic, doar are hotărîrea CEDO ? Are probe serioase pe care se poate baza. Sînt acolo mai mult de 20 de volume de probe. Sigur CEDO nu poate oferi aceste informaţii oricărui cetăţean, dar procuraturei i-ar da. Ştiţi că multe dosare sînt confidenţiale, am dat şi semnătură, dar curtea le-a primit, le-a analizat, şi a luat hotărîrea. De fapt eu ştiu de ce nu se face nimic în acest sens. Pentru că nu se doreşte, unora le e mai uşor să trăiască aşa, air alţii au angajamente.

Atîta timp cît structurile de forţă nu vor fi dekagebizate nu putem aştepta schimbări. Sigur, e foarte greu să faci aceste schimbări în structurile respective, pentru că nimeni nu are scris în frunte că are angajamente. Dar trebuie facut lucrul acesta. În România s-a făcut mult: s-au schimbat ofiţerii care au fost şi au venit alţi ofiţeri ; nu-i mai ţin pe acei compromişi. Eu înţeleg aşa : ai suspiciuni faţă de cineva, îl dai la o parte. În Republica Moldova este însă cu totul altceva…

 

-În ultimul timp drapelul Uniunii Europene a devenit mai popular decît tricolorul şi toată presa din RM face o propagandă unilaterală integrării RM în structurile europene. Şi democraţii şi comuniştii s-au declarat pro-UE. Pe de altă parte, unii lideri din ţările care au aderat la UE nu sînt prea încîntaţi de politica economică a UE. Care ar fi avantajele şi dezavantajele economice ale integrării RM în UE.  Sunt oare pregătiţi economiştii din Guvernul RM să facă faţă unor “războaie” a intereselor economice ?

 

-Nu, nici nu merită să vorbim despre Moldova. Nici România nu este pregătită să intre în Uniunea Europeană, ce să mai vorbim de RM. Întrebarea este dacă avem noi sau nu alternative. Eu cred că nu : avem de ales între Est şi Vest. Da, nici acolo nu este totul în regulă; da, RM va pierde ceva din identitatea sa naţională, pentru că va trebui să schimbe moneda şi alte lucruri.

 

Ideea este că ţările care au aderat trăiesc cu mult mai bine decît noi, înseamnă că aşa este bine. Daca se va inventa ceva nou, mai avantajos vom merge pe altă cale. Dar bineînţeles, Moldova fiind o ţară săracă va avea de cîştigat în urma acestui proces. În primul rînd pentru că vor veni încoace oameni cu capital, investiţiii, dar va pierde pentru că totuşi RM este o ţară agrară cu agricultura la pămînt, o agricultură care metaforic vorbind se face cu boii, încă. Cu o astfel de agricultură nu ai ce căuta în Uniunea Europeană, e nevoie de modernizare.

 

Bine, Uniunea Europeană va finanţa modernizarea agriculturii dar nu va accepta implicarea unui segment atît de mare în agricultură, e normal ca în această sferă să fie implicaţi 5-7 procente, ceilalţi trebuie să facă altceva. În Moldova este un mare surplus de forţe de muncă. Eu fiind la Consiliul Europei în comisia de refugiaţi şi migraţie am propus de mai multe ori ca ţările europene să schimbe puţin politica : să nu atragă forţe de muncă din Asia şi Africa, atîta timp cît au destul de aproape un potenţial enorm nevalorificat – ţările postsocialiste şi postsovietice, care astăzi au un surplus mare de braţe de muncă, mîine nu-l vor avea.

 

Europa îmbătrîneşte : le trebuie din an în an tot mai multe forţe de lucru…Poate că nu m-am exprimat foarte corect, dar le-am zis : « noi europenii cel puţin semănăm la chip şi chiar dacă rămîne cineva din lucrători în Europa, dacă se mai căsătoresc, adică, nu e o problemă pentru că nu bate la ochi ». « Nu, mi-au raspuns ei, nu se poate aşa, e o mentalitate rasistă ».

 

Da, o fi ea această mentalitate rasistă potrivit criteriilor europene, dar eu am vrut să le sugerez să creeze nişte oportunităţi de angajare legală la lucru pentru cetăţenii din spaţiul ex-sovietic ; cel puţin atîta timp cît ei au nevoie de braţe de muncă ioar ai noştri n-au alte posibilităţi mai bune de a cîştiga. De ce să-i lăsăm pe bieţii oameni să-şi găsească de lucru pe căi ilegale ? Cînd şi la noi se va dezvolta economia şi oamenii vor putea cîştiga suficient şi aici, nu va mai fi nevoie să plece. Dar economia noastră nu se dezvoltă pentru că nu vin investiţii, iar investiţiile nu vin pentru că RM este o zonă nesigură, bulversată. Nu ştim ce va fi mâine.

 

-Trasnistria ?

 

-Unu – instabilitatea povocată de problema trasnistreană. Doi – instabilitatea politică : pe de o parte un regim comunist la putere, pe de altă parte – nişte partide care naiba ştie ce doctrine împărtăşesc, astăzi vorbesc despre privatizare, mîine despre naţionalizare, azi fac judeţe, mîine se întorc la raioane… În Uniunea Europeană nu se fac şi nici nu sînt agreate schimbările bruşte. Acolo se schimbă ceva în constituţie odată la 50-100 de ani. Şi atunci se schimbă o virgulă într-un articol de lege, pe cînd la noi…

 

-Aderarea la UE implică şi acceptarea unor norme europene care vin în contradicţie cu valorile creştine. Unii ortodocşi consideră că unicii beneficiari ai integrării vor fi homosexualii. Ei spun că UE poate transforma RM dintr-o staţiune de turism sexual într-o oază pentru minorităţile sexuale, iar pe cetăţenii RM care n-au plecat din ţară  – în argaţi ai unor companii transnaţionale. Ce-aţi avea de spus vizavi de aceste puncte de vedere ?

 

– Nu vreau să mă amestec în problemele homosexualilor.

 

– 11 septembrie şi războiul din Irac a declanşat conflicte între Guverne şi societatea civilă din mai multe ţări. RM a avut o prezenţă contradictorie în Irac. Pe de o parte  Guvernul a trimis soldaţi. Pe de altă parte, o grupare antiglobalistă moldovenească a trimis voluntari pentru « scutul viu » împotriva bombardamentelor americane. Cum credeţi care a fost rostul implicării RM în ceea ce americanii numesc « luptă cu terorismul » ? Au făcut ceva pentru noi americanii în 1992 cînd RM a luptat cu gruparea teroristă trasnistreană care era susţinută de FR ?

 

-Nu vorbesc despre Republica Moldova, am să vorbesc despre România. Vă spun părerea mea personală. Eu am fost împotriva acestui război, împotriva trimiterii soldaţilor români în Irac. Din ce cauză? Am mai avut precedente de acest fel: intervenţia militară a Uniunii Sovietice în Afganistan, cu ce s-au ales ştiţi foarte bine. Nu au ce căuta nici românii basarabeni, nici cei din România într-un război de interese economice.

 

În principiu este un război pentru petrol, punct. A fost o agresiune a SUA asupra Iracului. Da, era un dictator la putere, dictatorul poate fi răsturnat de propriul său popor. Trebuie să ajuţi poporul, forţele democratice de acolo, dar să intervii cu forţa este inadmisibil. Am fost singurul în tot parlamentul României, (ştiţi că sînt mai mult de 400 de oameni în ambele camere) care am ieşit la tribună şi le-am spus aceste lucruri. Le-am spus că Partidul România Mare, pe care îl reprezentan atunci nu va vota trimiterea trupelor. Şi PRM într-adevăr nu a votat. 

 

-În unul din interviurile acordate unor parlamentari străini pe timpul cînd eraţi în prizonierat aţi declarat că una din cauzele declanşării războiului din 1992 a fost dorinţa de de a menţine aceste teritorii de până la Prut sub influenţa Rusiei, cu instalarea la conducerea Moldovei doar a forţelor promoscovite şi de a lichida elita forţelor patriotice de la Chişinău pentru a intimida mişcarea de eliberare naţională. Ce puteţi spune azi despre elita noastră „patriotică” şi despre felul cum ştie aceasta să-şi manifeste „recunoştinţa” faţă de cei circa 1200 de oameni căzuţi în războiul din 1992 şi faţă de rudele acestora? Mă refer şi la democraţi şi la comunişti şi la cei de alte culori.

 

Ştiţi pe mine mă întreabă şi în România foarte mulţi şi eu le spun că este o prostie să aştepţi recunoştinţă de la basarabeni şi de la români. Populaţia noastră nu are capacitatea de a recunoaşte nişte merite. Te mai laudă două-trei zile prin presă, pe urmă te uită sau te bîrfesc. Dar cei care au luptat pentru integritatea ţării, în marea lor majoritate au făcut-o fără a se gîndi la ziua de mâine. Am făcut în vremea aceea ce am putut să facem în acele condiţii. Eu am avut o soartă mai fericită, pentru că chiar dacă am avut de suferit, am rămas totuşi în viaţă.

 

Alţii au suferit mai mult decît mine dar au rămas în anonimat, şi-au pierdut viaţa în diferite împrejurări şi nu se ştie nimic despre ei. Ceea ce am declarat atunci în calitate de prizonier de război declar şi acum. Forţe democratice? Păi, unii s-au instalat sau au fost instalaţi în fruntea unor aşa zise forţe democratice. E vorba de nişte oameni şantajabili plasaţi aici de serviciile secrete ruse. Şi acum aceştia se mai află la putere aici.

 

Bineînţeles, cînd trebuie se bat cu pumnii în piept, rup cămaşile de pe ei, strigă „Unire!”, „Uniunea Europeană!”, îşi lasă bărbi, musteţi, o fac pe haiducii, dar asta este teatru pentru amatori. Elita culturală trebuie să educe cetăţenii în spirit patriotic. Fără educaţie patriotică, care la noi e la nivelul „zero” nimic nu are nici o valoare.

 

– Vorbeaţi că este nevoie de dekaghebizarea securităţii noastre…

 

– M-am referit la dekaghebizarea tuturor structurilor de forţă…

 

– Exact. Vreau să vă întreb, vi se pare normal ca un ex-ministru al apărării şi al SIS-ului, la cîţiva ani de la demitere să se angajeze să slujească unui alt stat?

 

-Eu nu pot să vă spun acuma, dar cu altă ocazie o să vă povestesc despre o tentativă de provocare pe care a făcut-o dl Pasat împotriva mea în 2001, cînd am ieşit din prizonierat. El mi-a întins o cursă provocîndu-mă să încerc să-mi eliberez în forţă colegii. Vroia să dibuie dacă eu sînt dispus să fac acest lucru şi a implicat cîteva persoane cum este Vasile Sturza şi alţii.

 

E o istorie întreagă. Eu, în principiu am acceptat propunerea, pentru că mi s-a spus că şi autorităţile, şi Vladimir Voronin ştiu de acest lucru, dar nu pot acţiona în acest sens pentru că nu ar avea oameni… Pînă la urmă Pasat s-a dus şi s-a jeluit la serviciile secrete româneşti, că uite ce pregăteşte Ilaşcu. Dar despre asta discutăm cu altă ocazie, că e o poveste mai lungă.

 

Vă mulţumesc mult pentru interviu.

 

-Şi eu vă mulţumesc şi vreau să le doresc tuturor basarabenilor, indiferent de etnie, prosperitate, sănătate şi optimism. Fără optimism omul este ca şi mort.   

 

 

Interviu realizat de Igor Pînzaru

 martie 18 2005

 

 

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: